Viceprimarul Nicolae Țeleneanu:

"La Saligny, nu contează din ce partid ești, important este să-ți faci datoria față de cetățeni"

191

Articole de la același autor

O comunicare bună între aleșii locali ai unei comune nu poate duce decât la realizări și investiții în folosul cetățenilor care au decis să-i reprezinte în cadrul primăriei. De o echipă în care există înțelegere perfectă au parte și cetățenii din comuna Saligny. 


"La noi, lucrurile merg exact așa cum trebuie deoarece ne înțelegem foarte bine cu toții și tot ceea ce realizăm, facem ca cei care ne-au ales să fie mulțumiți. Nu ne interesează luptele politice, scandalurile de acest gen. La noi, la Saligny, nu contează din ce partid ești, important este să-ți faci treaba în primărie și în consiliul local, dar și datoria față de cetățeni. Toți consilierii locali au o comunicare foarte bună cu primarul Ion Beiu, coleg cu mine în PSD", spune viceprimarul comunei Saligny, Nicolae Țeleneanu. 


El spune că o dovadă în acest sens este și școala generală din Saligny, formată din două corpuri de clădire. Cel vechi, având mai bine de jumătate de secol, se prezenta într-o stare precară, întrucât de-a lungul timpului nu a mai fost modernizat și a fost lăsat să se șubrezească. Cu ajutorul Consiliului Județean Constanța, primarul Ion Beiu a demarat lucrările, în vara anului trecut, la corpul vechi, după ce a primit 120.000 de euro din partea administrației județene. Acum, copiii învață în clase noi, după ce clădirea a fost reconsolidată, a fost înlocuit acoperișul, interiorul a fost văruit, iar tâmplăria și pardoseala au fost schimbate. În plus, mobilierul vechi a fost înlocuit cu unul nou și modern. 


"Pentru noi, pentru consilieri și primar, important a fost ca toți copiii și cadrele didactice să aibă condiții europene în cadrul procesului de învă-țământ. La fel ca și la școală, și grădinița este dotată tot la standarde europene", a mai adăugat viceprimarul Nicolae Țeleneanu. 


În momentul de față, el spune că una dintre prioritățile administrației publice locale este extinderea sediului primăriei, lucrări care sunt în plină desfășurare. 


"În clădirea primăriei nu există suficient spațiu pentru ședințele de consiliu. Imobilul este vechi, din anii ’60, și este subdimensionat. Avem doar trei camere, iar angajatele stau înghesuite în birou. Actualul spațiu este mult prea mic pentru necesitățile noastre, astfel că s-a luat de comun acord decizia ca sediul să fie extins cu încă patru săli și cu grupuri sanitare. Se lucrează intens și sperăm ca la anul construcția să fie gata", a mai spus viceprimarul Nicolae Țeleneanu. 


El a adăugat că investiția se ridică la aproximativ 500.000 de lei și va fi suportată din fonduri comunitare, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.298 secunde